Ultima carte care ți-a plăcut și de ce
Neige Sinno, Triste tigre. E o carte despre o fată violată pe parcursul cîtorva ani de tatăl ei vitreg și descrie foarte sobru și foarte exact mecanismele abuzului, dinamica lui, poziția victimei, efectele de-a lungul vieții, modul în care ți se reconfigurează realitatea. Mi-a plăcut pentru inteligența și sensibilitatea ei, dincolo de subiect, care e, desigur, unul cu care poți eșua foarte ușor (în lame, în moralism, în victimizare, în multe) și nu s-a întîmplat nici o clipă.
Ultimul film care ți-a plăcut și de ce
Nuri Bilge Ceylan, About dry grasses (și mulțumesc cui mi l-a recomandat). În primul rînd e splendid vizual, aș fi vrut să nu se termine, și apoi e și subtil, iar dacă pare că se leagă de ultima carte de care spuneam că mi-a plăcut e pentru că așa și este, deși aici ar putea părea că e privilegiată poziția cealaltă. Dar mi se pare (mie) că asta e doar o impresie, că se păstrează într-o zonă aparent ambiguă tot pur și simplu din inteligență artistică și nu numai.
Ultima melodie care ți-a plăcut și de ce
Ascult acum albumul nou al lui Beth Gibbons și tocmai s-a terminat The Burden of Life – pentru aerul de romanță care deviază (și pentru versuri, care tot un fel de…). Tot încearcă să se rupă de Portishead, pune în tot albumul tot felul de instrumente și de volute, nu pot să spun că îmi displace și poate înțeleg și de ce vrea asta. Dar asta de exemplu mi se pare că seamănă la început cu The Rip, de pe Third, că e un fel de The Rip la altă vîrstă, mai învinsă. Îmi place, pe de altă parte, vocea ei, neschimbată de-a lungul a zeci de ani, de obicei îmi place să aud voci în evoluție, cum se schimbă în timp, am o anume curiozitate pentru asta, dar la a ei e invers, e ca un fel de insulă.
Trei scriitoare/scriitori preferate/preferați
Mi-e greu să aleg doar trei nume, dar uite trei scriitoare de acum pe care le-as citi oricind cu plăcere, orice aș vedea scris de ele : Donna Tartt, Elena Ferrante și Olga Tokarczuk.
Pe care dintre ele/ei ai scoate în oraș și ce crezi că s-ar întâmpla?
Mi-e greu să îmi imaginez cum ar fi să ies cu oricare, nu sînt un om care se deschide ușor, cel mai probabil n-aș scoate o vorbă sau aș vorbi prostii din jenă și s-ar încheia repede întîlnirea. Aș scoate-o mai bine pe Lavinia Braniște ca să ne punem încă un cerceluș discret și să fim mai pregătite și mai lejere de data asta, iar apoi să stăm undeva și să bîrfim oribil, îngrozitor, la sînge, cu adrenalină, fiindcă n-am făcut asta niciodată. Apoi eventual să luăm ceva ca să uităm tot ce am spus sau am auzit. (Trebuie să spun că Lavinia nu participă la fantezia asta, nici nu știe de ea.)
Într-un scenariu diferit și chiar extraordinar de fantezist care mi-a venit exact acum, ar putea fi și cu Blake, cred că a fost un om minunat și mă gîndesc cum ar fi să nu vorbim despre absolut nimic interior, ci despre cum ar trebui să fie aranjată lumea asta, societatea, nici nu contează dacă a lui sau a mea, cred că ar fi ceva foarte funny de auzit (să mă ierte oricine vrea pentru scenariul ăsta).
Îți place să faci ceva înainte/în timp/după ce scrii?
Îmi place/am nevoie/nu pot fără să fiu singură. E un fel anume de singurătate, ca și cum aș fi chiar total singură pe lume, nu doar în cameră sau în casă, de zeci/mii de ani, chiar dacă poate în realitate am la dispoziție doar o oră sau două. Și în acea stare să aud voci ale celorlalți, fragmente de fraze, de idei, care mă ajută sau, dimpotrivă, mă contrazic, să mă gîndesc, foarte volatil, la lucruri/persoane anume, într-un fel fantomatic, apoi să mă întorc la starea mea concentrată-suspendată și tot așa. Îmi place să fumez și uneori să ascult muzică, să se împletească ritmurile cu ale mele și să se simtă și puțin fizic, de asta fumez sau mai beau apă sau cafea, cam atît, nimic special, pentru că îmi place și să fiu perfect lucidă, în felul meu, muzica e singura excepție.
O sugestie pentru invocarea inspirației
N-aș putea să dau sugestii, fiecare cred că are lucrurile, gîndurile, desfășurările lui/ei. Pe alții poate îi stimulează prezența, dialogul, fiecare știe ce îi trebuie.
O amintire care te inspiră
Amintirile sînt, nu pot să spun reziduuri, dar accidente, vehiculul și esențialul e starea de care ziceam. Îmi place totuși uneori să mă canalizez pe anumite momente, imagini situate undeva anume în timp, detalii, dar utilitar cumva, să le explorez, să le disec sau să le las să mă transporte.
Dacă ai fi un animal extinct, ce animal ai fi? Dar plantă?
Nu știu, probabil ceva marin, nu cred că e tocmai vreo surpriză aici. Oricum toți sîntem extincți :).
O carte care ai fi vrut să nu fie niciodată scrisă (fără răspunsuri evidente)
O, sînt multe, dar lumea cărților are inerția ei și trebuie să meargă înainte. Cărțile care nu solicită nimic, scrise doar ca să existe. Cele scrise pentru satisfacerea narcisismului autorilor. Dar nu pot să spun asta, că nu aș fi vrut să fie scrise, e treaba lor în fond și a autorilor lor. Poate îi ajută să se simtă prezenți, poate e o chestie de profesionist alteori, cine știe.
Cea mai poetică carte nu de poezie
Elyn Saks, Centrul nu se mai poate susține, despre psihoză, asta îmi vine în minte acum, deși a trecut un timp de cînd am citit-o. E foarte exactă și se simte că e necesară, și autoarei ei, și altora.
Despre ce crezi că ți-ar fi imposibil să scrii
Despre moartea mamei mele și despre unele evenimente din viața ei, mai ales din ultima parte, care îmi vor fi întotdeauna neclare și va trebui să trăiesc cu asta.
Cea mai poetică știre pe care ai citit-o în ultimul timp
Un bărbat a fost găsit în mașină în parcarea aeroportului de la Charleroi, de paznici, la 2-3 luni de la deces. Le atrăsese atenția mașina, avea geamurile întredeschise, fusese acoperită de praf. Venea din Luxemburg, avea vreo 50 de ani, asupra lui s-a găsit un bilet dus către Spania. Nu e clar dacă chiar voia să ajungă acolo, m-a făcut atentă detaliul cu 2-3 luni, poți iată să ieși așa din viață, tăcut, fără să te caute cineva vreodată, poate nici nu e cel mai rău.
Textele tale au o superputere. Care ar fi asta?
Ar fi, ideal, într-un anume fel fluide, deschise spre mai multe posibilități – și m-ar ajuta și pe mine să fiu la fel în viața mai mare.
Ultima poezie pe care ai vrut să o înveți pe dinafară
Nu pot să învăț pe dinafară, mi s-a întîmplat foarte rar, nu știu dacă e chiar ultima, dar e foarte posibil 🙂 Charles Baudelaire, Invitation au voyage, am învățat-o prin liceu.
O propoziție cu un cuvânt care nu există
Hai să fac în cel mai simplu și previzibil mod: mă simt trasăsprepămîntîncercsămăridicnuamniciunmotivdarsîntloială.
Lucrezi la un proiect? Ne poți zice un pic despre el?
Nu. Am scris la un fel de jurnal de doliu după mama mea, ca să mă ajute în timpul ăsta și chiar m-a ajutat cumva pe jumătate (măcar mai mult decît orice altceva), dar e pentru uz privat cum se spune, nu îmi vine să îl arăt altcuiva. Iar acum simt că mă desprind încet de el, deși nu am putut să scriu unele lucruri esențiale. Dar poate că lucrurile esențiale ar putea fi rezumate oricum într-o frază sau două : mi-e dor de tine, aș fi vrut să ne înțelegem măcar puțin, de ce nu s-a putut, ajută-mă să merg mai departe, îmi pare rău, mi-e dor de tine, și așa mai departe.
În rest, nu, nu am proiecte anume, am doar chef să scriu, îmi lipsește. Nu se întîmplă tot timpul asta, dar acum da.