ITU
Ținea strâns în pumn pastila, dar nu-și putea face curaj s-o ia. Afară începuse să ningă. Semafoarele din intersecție erau deja trecute pe intermitent. Privea cum ledurile portocalii se aprindeau și se stingeau, se aprindeau și se stingeau, la fel ca cele ale crucii verzi din fața farmaciei de la colț. Azi se rugase jumătate de oră de farmaciste să-i dea ceva pentru durere, dar degeaba. Fără rețetă nu se putea. Durerea devenea mai mare cu fiecare nouă noapte. Și era frig.
Stătea în capul patului, cu ceafa sprijinită de perete. Îi reveniseră în minte momentele febrile din copilărie când i se părea că de după mobile aveau să vină lucruri rele. Privea contururile negre ale obiectelor din cameră, ca și cum ar fi încercat să dibuiască ceva ascuns în umbre. Dar nu găsea nimic. Era singur.
Noaptea inflamațiile se resimt mai tare. Înțepăturile din timpul zilei se înăspresc și se dilată, unindu-se într-un continuu. Încercă să se ridice, să se ducă la toaletă, dar era prea mult. Fiecare mișcare îl paraliza. Îi venea mereu în minte reproșul Diei. Dar, până la urmă, de ce s-ar duce la Municipal? Era din provincie, cu medic de familie tot acolo. Ar fi stat cu orele la triaj. Și, în final, tot ciprofloxacină i-ar fi dat. Și ce rezolva cu asta?
Avea o folie întreagă pe noptieră, dar nu o voia. Dia a trecut pe la el de dimineață să-i aducă pastilele. Inițial s-a bucurat, dar de cum a aflat numele medicamentului a luat foc, fără să-i spună de ce. Doar a insistat că nu sunt bune. S-a legat numai de data de expirare. Degeaba a încercat ea să-i spună că nu-i nimic, ce dacă expiră luna asta? Înseamnă că nu mai sunt bune? El nici nu a vrut s-o audă. Noroc că, la plecare, Dia i le-a lăsat totuși pe masă.
Parcă acum era mai bine. Reușise să se ridice din pat și să facă cei câțiva pași până la baie. De undeva de pe holul clădirii, se auziră trosniturile ghenei. Nu rămăsese singur de tot. Mai era cineva în cămin. Un strat subțire de zăpadă se formase pe pervaz. Atunci când reveni în cameră, se apropie instinctiv de calorifer. Elemenții erau călâi; degeaba roti de robinetul înțepenit.
Se așeză la birou și începu să-și ruleze un pai din resturi. Tot instinctiv, vru să deschidă geamul, dar se opri înainte ca degetele să-i atingă mânerul. De ce l-ar deschide? S-ar fi umplut camera de aer rece. În definitiv, cui îi păsa? Mâine era Crăciunul. Era aproape singur în cămin. Nimeni pe palier, oricum.
Laptopul era încă în standby pe birou. Din greșeală, mișcă mouse-ul cu cotul și ecranul porni instant. Camera se umplu de o lumină albastră, care deveni tot mai galbenă. Zeci de taburi deschise în Chrome. Primul, același care îl speriase de dimineață, cu povestea oribilă a lui Ricard Junjungan Siagian, youtuber indonezian, care murise în 2016 după luni de insomnie provocate, după spusele lui, de un tratament cu ciprofloxacină. Neavând asigurare medicală, luase pastilele de la un prieten. Și antibioticul îi declanșase boala. Fatal insomnia. Citise toată dimineața pagina de wiki.
Lumina ecranului îl sperie atât de tare, încât începu să tușească. Văzu fața contorsionată de durere a lui Siagian, care se filma singur, în pat, plângând, incoerent. Ochii i se umplură de lacrimi. Se uita ca-ntr-o oglindă. Închise violent laptopul. Un junghi puternic îl lovi din nou. Lăsă să-i scape un scâncet și, fără să se mai gândească, înghiți pastila cu un rest de cola. Dar nici nu apucă să răsufle că panica îl cuprinse.
Încercă să-și bage degetele pe gât, dar degeaba. Încercă să-și apese stomacul, dar cum nu mâncase nimic, nu avea ce să iasă afară. Fruntea i se umplu de broboane de sudoare. Atunci, singurul bec aprins, cel din baie, cu abajurul crăpat, se stinse. Căzuse curentul în tot cartierul.
Dacă nu dormi, mori. Știa asta. Văzuse în generală creepypasta-ul cu The Russian Sleep Experiment. Și, înainte de asta, îl speriaseră poveștile bunicii cu dracii care vin să muște de picioare copiii care nu dorm la prânz. Încercă totuși să se calmeze. Privi bulevardul. Fulgii mari, acum negri, se lipeau de geam, ca ventuzele.
Orbecăi prin cameră, căutând chiștocul. Îl găsi și trase adânc ultimele fumuri. Pe telefon, mesaj de la Dia. ce mai faci? cum ești? ai luat pastilele? dap, îi răspunse. Telefonul vibră. Dar, în loc de un reply de la ea, un mesaj de pe grupul de la facultate: MERRY XMAS!!! SĂRBĂTURI LINIȘTITE Y’ALL!! PWP XOXO. Și apoi alte mesaje, de la aproape toți din grupă. Privi cum chatul se umple de urări și gifuri, fără să-și dea seama că era deja dimineață.
O notificare. Îl scoase din transă. Mesaj nou de la Dia. Avea deja ochii împăienjeniți de somn. Nu își putea aduce aminte la ce oră a luat pastila aseară. Nu voia în niciun caz să depășească doza. Privi împrejur. Camera se umpluse de o lumină firavă. Se simțea ca într-un acvariu. Curentul încă nu revenise, iar afară viscolea. Îi era frică, fiindcă știa că va trebui să coboare până la urmă în frig. Își frecă ochii și mai merse o dată la baie. Parcă era mai bine.
Se spălă pe față și pe dinți. Când reveni, văzu dezastrul. Tutun pe jos. Patul răvășit. Haine peste tot. Noroc că era singur. L-ar fi omorât colegii. Și așa avea probleme cu ei. Hotărî că va face curat, după ce mai stă puțin. Atunci își aminti de mesajul de la Dia. Luă telefonul să-i răspundă, dar era mort.
Îi mai rămânea doar să se așeze în pat și să încerce să doarmă. Dar, de cum gândi asta, îl apucă un nou val de panică. Se puse la laptop să mai citească încă o dată despre Siagian, dar nu avea net. Pe ecran, fața glitchuită lui Siagian părea că îi zâmbește. Închise iar clapeta.
Își lipi capul de geamul înghețat. Privi iar bulevardul alb și gol. Ochii i se închideau din cauza oboselii, dar în același timp îi era frică ca nu cumva, de îndată ce se întinde pe pat, să-și dea seama că nu va putea adormi. Așa că rămase sprijinit de fereastră. Lumina reflectată în zăpadă îi zgâria privirea. I se părea că încăperea se umple de fulgi grei și pufoși.
Cristian Drăgan (n. 1992) este regizor și cercetător. Îl interesează medialitatea, psihogeografia, istoriile alternative și bântologia. În prezent face un doctorat despre metacinema la CESI. Din când în când mai scrie. În ultima vreme nu a mai dormit bine, dar speră că lucrul ăsta se va schimba. ^.^